joi, 24 aprilie 2014

Și totuși, ele erau Mame...

***
Nu există mame tinere, sau mame bătrîne, mame frumoase sau mame mai puțin frumoase. Există pur și simplu Mame... 
Mame care sunt totul pentru copii săi, Mame care reprezintă chipul lui Dumnezeu pe Pămînt, Mame care sunt o binecuvîntare pentru copii săi, Mame care sunt sfinte doar prin însăși faptul că sunt MAME.


Am văzut Mame fericite, 
Am văzut Mame împlinite, 
Am văzut Mame pline de griji, 
Am văzut Mame obosite,
Am văzut Mame care și-ar da și viața pentru pruncul ei, 
Am văzut Mame care au dat și ultima felie de pîine ce o păstra tot pentru copiii ei, 
Am văzut Mame care lucrau din zori pînă-n noapte doar ca să-și vadă copilul împlinit, 
Am văzut Mame care suspinau de durere pe holul Spitalului doar pentru ca pruncul ei să aibă viață,
Am văzut Mame lucrînd la negru, doar ca să-și vadă copilul sătul,
Am văzut Mame care în ghenunchi se rugau la Dumnezeu zi și noapte pentru binele copilului ei,
Am văzut Mame care au uitat de ele însele doar pentru siguranța familie ei,
Am văzut Mame care ani în șir au făcut tratament doar pentru a deveni mama, și  pentru a aduce pe lume un îngeraș de copilaș,
Am văzut Mame care au reunuțat la figura de top-model doar pentru a-și crește pruncul sănătos, 
Am văzut Mame care au stat la căpătîiul copilului ei, ținîndu-i necontenit mîina ei pe creștetul copilului, astfel vindecîndu-l,
Am văzut Mame care din necazul lor, reușesc să aducă copiilor zîmbetul pe buze chiar și în cele mai amare zile,
Am văzut Mame care nu și-au lăsat copilul din brațele sale chiar și atunci cînd le-a fost cel mai greu,
Am văzut Mame obosite venind seara de la muncă, dar fericite sărindu-i în brațe copilul mult dorit, 
Am văzut Mame mîndre de succesele copiilor ei,
Am văzut Mame iubindu-și copii chiar dacă aceștia nu o ascultau, 
Am văzut Mame dojenindu-și copii apoi cerîndu-și scuze și sărutîndu-i acolo unde i-a lovit,
Am văzut Mame cu lacrimi în ochi de bucurie și împlinire pentru însuși faptul că Dumnezeu le-a dăruit șansa de a fi Mame,
Am văzut Mame care ținînd în mîină biletul de avion aștepta să plece în lume, pentru a le oferi copiilor ei un viitor mai bun,
Am văzut Mame aflîndu-se la mii de kilometri depărtare plîngînd de dorul copiilor ei,
Am văzut Mame îngenunchind de fericire la văzul copilului ei mergînd,
Am văzut Mame ducîndu-și fetița în fiecare dimineață la Școală,
Am văzut Mame amintindu-și peste ani poznele făcute de copii săi pe cînd erau mici,
Am văzut Mame radiind de fericire la auzul primului cuvint rostit de pruncul ei,
Am văzut Mame pregătind masa plină de bucate, în așteptarea copiilor ei,
Și totuși, ele erau Mame...
Dar....
Am văzut și Mame indiferente față de destinul copiilor ei, 
Am văzut și Mame rele la suflet, mîhnite și mereu nemulțumite de ceia ce au,
Am văzut și Mame care fumează în timp ce își ține copilul în brațele ei,
Am văzut și Mame care nu se trezeau din beție săptămîni întregi,
Am văzut și Mame care își băteau copiii ei, pentru fiecare notă de 2 primită la școală,
Am văzut și Mame exigente, care aveau cerințe mari față de odraslele lor, în speranța ca ei să devină Oameni - perfecți,
Am văzut și Mame care nu și-au văzut copii niciodată, lăsîndu-i la Maternitate, fără măcar să se uite la ei,
Am văzut și Mame care nu și-au văzut copii ani de zile, plecînd peste hotare în căutarea unui viitor mai bun, nu atît pentru pruncul ei, cît pentru ea însăși,
Am văzut și Mame care aflînd că sunt gravide, au făcut avort... nedorindu-și copilul (cîtă cruzime și durere)....
Am văzut și Mame care și-au lăsat copilul pe drumuri, în voia sorții, sau în grija nuștiu- cui,
Și totuși, ele erau Mame...

Mame, care cîndva au decis să ne nască. Au decis să ne aducă pe lume. Care le-a fost greu să ne crească, și care i-au avut/ ori nu i-au avut pe tații noștri alături de ele, să le iubească, ocotească, mulțumească și să le mîngîie. Mame care au stat cîte 9 ore în durere ca noi să apărem pe lume, și apoi încă toată viața să ne poarte de grijă. Mama, cea care ne-a purtat sub inimioara ei 9 luni de zile, ne-a purtat în brațe încă cîțiva ani, ne-a ținut de mîină cînd încă ne învățam a merge, care vorbea cu noi, încă de pe cînd eram în burtica ei, care ne iubea încă de cînd noi nu văzusem lumina acestei lumi, și care ne iubește întreaga noastră viață necontenit...
Și totuși, ele erau Mame....

Mame, care au făcut sacrificii de dragul nostru. Au renunțat la carieră, au renunțat la silueta mult dorită, au renunțat la haine noi doar pentru a ne procura nouă jucării, au renunțat la somn, doar pentru a ne veghea al nostru somn. Mame, care au rămas acasă cu noi alături, și nu sau făcut vedete, care au ales să nu-și cumpere un ruj nou, ci să plătească orele de muzică copiilor săi. 
Și totuși, ele erau Mame....

Mame, care au prețuit cu desăvîrșire clipele petrecute alături de noi, conștientizînd că într-o zi ne vom lua zborul de la ele în lumea mare, și vom reveni tot mai rar, pe acasă.
Și totuși, ele erau Mame....


Eu, sunt o norocoasă căci îmi iubesc Mama la infinit, o iubesc pînă la Doamne, Doamne și înapoi, o iubesc divin, pur, sincer, cu adevărat, din inimă și cu inima.
Este tot ce am mai drag pe Lume, e început și sfîrșit, e o binecuvîntare de la cel de Sus, e lumină sfîntă, e Soarele ce mă încălzește în orice timp, în orice zi.
Mi-e bună, mi-e dragă, mi-e scumpă, mi-e sfîntă, mi-e blîndă, mi-e înțeleaptă, mi-e scutul protector, mi-e a mea, mi-e Mama mea.

Primul meu strigăt te-a făcut fericită, scumpă Mamă. Iar pentru restul, TU, Buna mea, te rog ca să mă Ierți!!!!

***
Iubiți-vă Mamele, iubiți-le necontenit, spuneți-le asta în fiecare zi, căci ele-s sfinte, dragi, a noastre unice !!!!!!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu