***
Sunt momente în viață în care durerea îți inundă sufletul. Momente în care întunericul învinge lumina. În care nu mai simți razele Soarelui pe trupul tău bătut de ploaie și de vînt. Nu mai simți căldura lui, a Soarelui...nu-i mai atingi razele-i calde, nu-i mai vezi zîmbetul lui, nu-i mai percepi vorbele lui...nu-l mai înțelegi...nu te mai înțelege.
...Și atunci simți cum lumea întreagă se prăbușește asupra ta, iar tu împovărată îți plîngi de mila ta....fiindcă îi prea mare durerea și-i prea greu destinul ce ți-i dat.
...Alergi desculță prin viață...alergi spre nicăieri, alergi prin ploaie...și te-ai întoarce dar.....nu mai ai putere, ești istovită....și singură printre Oameni străini.
Alergi, în speranța că El, te va urma. Dar la jumătate de drum, privind în urmă...realizezi că nu vine.
Și ai striga dacă ai ști că cineva acolo în depărtare te aude, te așteaptă, te caută....Te Iubește.
Dacă a-i ști a-i striga într-atît de tare încît să se oprească lumea la auzul durerii și dorului nemărginit ce-l porți în inimioară.....
Însă lumea, hmm, lumea...ea nu se oprește la Tine, ea nu se oprește la chipul tău înlăcrimat și...obosit. Ție greu, ți-e trist dar continui să mergi spre nicăieri, cu ochii înlăcrimați și reci, cu sufletul frînt și inima suferindă.
....cazi la pămînt....!!!!!!!!!!
Ai iubit, iubești și știi că în iubire îți găsești alinare, în iubirea față de viață...nu față de EL....deja nu față de el.
Căci te-a trădat, te-a umilit, te-a făcut să plîngi....din nou. Chiar dacă cîndva îți promisese că nu o să te facă să plîngi niciodată, azi însă a făcut-o ...și tu plîngi.
Azi, tu plîngi.
Stînd la Pămînt, nu faci altceva decît să te rogi, să vorbești cu Dumnezeu, și îl rogi să îți de-a putere să te ridici...să îți continui calea.
Îți ștergi larcimile reci de pe față cu mîinile înghețate de frig și ... mergi mai departe.
Înțelegi,
Ierți,
Regreți,
Accepți,
Te schimbi,
Aștepți,
Iubești.
Poate că fiecare din voi, femeilor a-ți avut zile în care mai mult a-ți existat, decît a-ți trăit, zile în care vrei să plîngi. Să stai în casă și să nu faci nimic. Să nu vrei să faci nimic, să nu mai simți nevoia de nimic. Nici chiar de El, de îmbrățișare lui, care-i rece, îi străină și pe care nu o mai aștepți, precum o aștepta-i mai ieri.
***
Oameni dragi ce te-au făcut să suferi, ființele pe care tu le iubești te rănesc.
Oameni pentru care tu ești gata să da-i orice, iar ei nu îți oferă nimic în afară de indiferență.
Oameni care fiind o parte din tine, într-o zi te lasă...iar tu rămîi practic gol, rămîi pustiu și singur.
Acei oameni în care tu îți vezi viața în ochii lor...iar ei nu-și văd a lor viață în a ta.
Tu îți pui inima în palmele lor, iar ei se joc cu ea....de parcă ar fi o jucărie de pluș.
Tu îți pui toate speranțele în El, și El le aruncă jos, fără să îi pese de Tine.
Tu îl iubești, El doar se lasă iubit.
Tu îl aștepți, El se lasă așteptat.
Ție îți pasă, El doar zîmbește.
Tu suferi, El doar oftează.
Tu îi vorbești, El doar ascultă.
Tu îl uiți, El te caută.
Tu îl ignori, El te așteaptă.
Tu nu-l mai iubești, El deja regretă.
Tu stai în ploaie, El te caută disperat.
Tu nu-l mai cauți, tu l-ai uitat.
El te iubește, și-i pare rău,
Ar vrea să reîntoarcă tot ce-a avut,
Însă iubirea ei s-a pierdut.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu