Ce faci la ora când mi-e dor de tine - Adrian Păunescu

Adrian Păunescu - Genial după părerea mea.

Ador creația Lui.

Vă propun spre lecturare această minunată Poezie.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine
și niciun fel de răni nu te opresc
să-mi reconstitui trupul în ruine
și să-mi refaci tot viciul omenesc?

Ești țipătul plăcerii îndrăznețe
și te implor, ca într-un turn complex,
să-mi regăsesc plăceri din tinerețe,
să-mi pun cu moartea focul meu în sex.

Mi-e teamă de o vârstă fără milă
când am să cad la pragul tău, înfrânt,
și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă
să mă mai scol nebun de la pământ.

Nu știu ce faci când eu îți caut gura,
cu nebunia de soldat bătrân,
ce-și vindecă în cer harababura
și-mi dai motiv în viață să rămân.

Ce faci, adolescentă numai noapte?
Din jaful care n-are niciun rost,
te recompun cu gust de mere coapte
și nici nu știu, de fapt, ce fruct ai fost.

Eu te iubesc cu lipsa de rușine
a unei făr"delegi cu chipul tău
și-atât cât te blestem, îmi este bine
și-atunci când nu te simt, îmi este rău.

De sus, din avionul ce m-aduce
în vatra ta, te văd și te rescriu,
ești condamnată la aceeași cruce
pe care-mi este scris să mă simt viu.

Și nu-nțeleg ce poți acolo face
fără întregul meu absurd blestem,
hai, neagra mea, arată-te încoace
și-aș vrea sorbindu-ți noaptea să mă tem.

Ce faci la ora când mi-e dor de tine?
Iubirea mea, orgoliul meu e frânt,
te gust pe nesimțite și mi-e bine
și te găsesc intrată în pământ.

Eu simt că mor păzindu-te de toate
și n-am să mai rezist măcar un ceas
să te culeg din tot ce nu se poate
și să mă-nchin la tot ce mi-a rămas.

O, negricioasă fără de lumină,
mă tem că, într-o noapte, vei pleca
și-atunci te rog, din marea mea ruină,
închide viața mea cu viața ta.